Gaz Metan Severin a sărbătorit promovarea precum marile cluburi:** s-a plimbat prin oraș cu un autocar decapotabil

Gaz Metan Severin a sărbătorit promovarea precum marile cluburi:** s-a plimbat prin oraș cu un autocar decapotabil
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce au aflat verdictul FRF, jucătorii echipei severinene au început fiesta. Deși mai au de disputat un meci în Liga a II-a, mâine dimineață, cu Juventus București, elevii lui Bondrea s-au plimbat în această seară pe principalele artere ale orașului într-un autocar decapotabil și au fost aclamați de toți locuitorii întâlniți pe traseu. Fotbaliștii au oprit și în centrul Severinului și au făcut baie în apa care alimentează fântâna arteziană, unde au cântat împreună cu suporterii: „Campionii, campionii” și „Drobeta-Drobeta”, făcând referire la numele echipei-fanion a orașului, desființată în urmă cu mai bine de un an, când la Dunăre a poposit Gaz Metan CFR Craiova. „Am primit vestea la antrenament. Ne-am bucurat și am continuat pregătirea, fiindcă mai avem un meci de disputat. Sper să încheiam campionatul așa cum l-am început: cu o victorie. De săptămâna viitoare putem vorbi despre programul pentru Liga I. Acum vrem savurăm momentul”, a spus antrenorul Marian Bondrea. Deși s-a clasat pe trei, actuala echipă a Severinului a obținut o performanță mai mare decât cea reușită în 1990 de AS Drobeta antrenată de Ilie Balaci, care încheia campionatul pe locul secund, dar nu promova deoarece Divizia B era formată din trei serii și doar prima clasată obținea biletele pentru Divizia A.

Echipa rămâne a Severinului”
Tot în această seară, vicepreședintele Gheorghe Frățică a infirmat zvonurile care anunțau că echipa revine la Craiova, după promovare. „Nici nu se pune problema. Echipa e acum a Severinului și aici va rămâne în Liga I. Sunt doar speculații. Oricum, promovarea e o realizare mare a acestui oraș, la care au contribuit Primăria Severin, Romgaz și staff-ul tehnic împreună cu fotbaliștii. Gaz Metan joacă pe un stadion superb și își merită locul în Liga I”, a spus oficialul oltean. Președintele Gheorghe Constantin nici măcar n-a fost prezent la eveniment, întărindu-și practic afirmațiile din urmă cu două săptămâni, când a anunțat că va părăsi echipa severineană la finele sezonului.

Vor juca pentru prima dată într-un campionat adevărat
Severinul a mai promovat o sigură dată pe prima scenă, în 1941, după ce la începutul campionatului respectiv veniseră la Dunăre mai mulți jucători de la Ripensia Timișoara, care au evitat astfel războiul ce cuprinsese deja partea de vest a țării. FRF a considerat campionatele din 1941-1944 ca fiind neoficiale, dar a recunoscut Cupa României, câștigată în 1943 de CFR Severin, scor 4-0 cu Sportul Studențesc București. După încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, Federația a reorganizat campionatul, iar în 1946 CFR Severin a fost nevoită să susțină meci de baraj pentru menținerea în Divizia A, dar a fost învinsă de FC Craiova, iar, la finele deceniului următor, s-a și desființat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×